loading...
Politica

AEP a făcut controale privind legalitatea veniturilor şi cheltuielilor partidelor. Zeci de AMENZI au fost aplicate

“În urma controalelor efectuate pentru anii 2015-2018 cu privire la legalitatea veniturilor şi cheltuielilor partidelor politice, s-au constatat şi sancţionat 20 de încălcări ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, referitor la interdicţia partidelor politice de a desfăşura activităţi specifice societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990. Au fost aplicate amenzi în cuantum de 10.000 de lei şi confiscări în valoare de 290.602,92 de lei”, se arată într-un comunicat al AEP, citat de Agerpres.

Din totalul de 20 de amenzi aplicate, şapte au fost contestate pentru judeţele Argeş, Dolj, Vrancea şi sectoarele 1 şi 3 ale municipiului Bucureşti. 

Instanţele de judecată s-au pronunţat în favoarea AEP în 3 cauze. De asemenea, alte patru cauze sunt în curs de soluţionare, a precizat AEP.

Sancţiunile au fost aplicate atât pentru sediul central al unor formaţiuni politice, cât şi pentru organizaţiile teritoriale ale acestora din judeţele: Constanţa, Dolj, Vrancea, Olt, Tulcea, Maramureş, Argeş, Bihor, Botoşani, sectoarele 1, 3, 4 ale municipiului Bucureşti, mai menţionează AEP.

Când vor avea loc alegerile locale şi parlamentare 2020, pe fondul epidemiei de coronavirus. Cele trei variante, luate în calcul de PNL

Sursa: RomaniaTV

Articolul AEP a făcut controale privind legalitatea veniturilor şi cheltuielilor partidelor. Zeci de AMENZI au fost aplicate apare prima dată în US24 NEWS.