ANI: 9 foşti şi actuali aleşi locali, în incompatibilitate şi conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a 9 foşti şi actuali aleşi locali.

Potrivit unui comunicat al ANI, Constantin Vlăduţi, primar al comunei Bălăciţa, judeţul Mehedinţi, s-a aflat în conflict de interese deoarece a emis, la data de 31 iulie 2017, o dispoziţie privind constituirea unei echipe pentru implementarea proiectului "Reabilitare şi modernizare drumuri judeţene, judeţul Mehedinţi", din care făcea parte şi soţia primarului.

Istvan Bordi, viceprimar şi fost consilier local în comuna Gheorghe Doja, judeţul Mureş, a fost declarat de ANI în stare de incompatibilitate, deoarece a exercitat simultan, în perioada 29 iunie 2016 – 27 iunie 2018, funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă, respectiv consilier personal al primarului.

Constantin Gorbănescu, viceprimar şi fost consilier local în oraşul Bereşti, judeţul Galaţi, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 – 17 iunie 2016, deoarece a exercitat simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Casei de Cultură a oraşului Bereşti.

Gicu Ciucă, viceprimar şi consilier local în comuna Bereşti – Meria, judeţul Galaţi, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 1 iunie 2015 – 27 decembrie 2017, întrucât a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei societăţi comerciale, unde a obţinut venituri în valoare de 21.718 lei.

Gina Goga, viceprimar şi consilier local în comuna Cavadineşti, judeţul Galaţi, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 10 septembrie 2012 – 25 mai 2017, deoarece a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al şcolii Gimnaziale nr. 1 Cavadineşti.

Ion Statache, fost viceprimar al comunei Ceatalchioi, judeţul Tulcea, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 24 august 2016 – 19 octombrie 2017, întrucât a deţinut şi exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, obţinând venituri de la APIA în valoare totală de 706.223 lei.

Lucian Mitru Şuteu, consilier local în comuna Mociu, judeţul Cluj, s-a aflat în incompatibilitate, deoarece Primăria Mociu a încheiat un contract de furnizare şi contracte comerciale în valoare de 51.568 lei cu o societate comercială în cadrul căreia tatăl consilierului deţinea calitatea de administrator şi asociat.

Ioan Mateiu, consilier local în comuna Solovastru, judeţul Mureş, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 1 noiembrie 2012 – 22 iulie 2016, deoarece a deţinut şi exercitat simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă, în cadrul aparatului propriu al consiliului local.

Marian Năstase, fost consilier local în oraşul Sulina, judeţul Tulcea, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 29 iunie 2012 – 25 iunie 2016, întrucât a exercitat simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului, respectiv medic specialist în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială.

AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Comentarii

Sursa articol: us24.ro

Lasa un comentariu