Anunţ DEVASTATOR făcut de WADA despre laboratorul antidoping din Bucureşti

Laboratorul de la Bucureşti a fost suspendat de AMA la finele lunii noiembrie 2017, din cauza unor nereguli, iar suspendarea nu a fost ridicată

Gunter Younger, şeful serviciului de investigaţii al AMA, a indicat că un avertizor de integritate (whistleblower) a contactat AMA, făcând unele afirmaţii despre laborator

"Noi am început o investigaţie, ne-am uitat pe e-mailuri şi am discutat cu nişte oameni

Am putut stabili că a existat cu adevărat o acoperire, a cel puţin două eşantioane, am putut spune categoric", a afirmat Younger la un simpozion al AMA, organizat la Londra

"Am putut stabili că directorul şi directorul adjunct au fost implicaţi în acoperire", a continuat oficialul AMA

Younger, un ofiţer al poliţiei din Munchen care a lucrat pentru Europol şi Interpol, a indicat că Guvernul României a îndepărtat din funcţie persoanele implicate

Acesta a adăugat că nu a existat o motivaţie clară pentru acţiunile directorului, sugerând că acesta a acţionat la instrucţiunile altor persoane

Investigaţia a fost extinsă la "altă entitate" şi a continuat, a spus Younger

"Suntem încrezători că până la sfârşitul anului vom avea un rezultat, dar atunci vom spune în primul rând guvernului dacă există destule dovezi şi apoi vom vedea cum va reacţiona guvernul

Trebuie să fie cel puţin încă o persoană (implicată)", a adăugat el

Potrivit lui Younger, unitatea sa, înfiinţată în 2016, a înregistrat până acum 434 de cazuri, venite în urma semnalărilor avertizorilor de integritate, în acest moment fiind în curs de desfăşurare cinci investigaţii

În luna mai, AFP anunţase că AMA a deschis o investigaţie privind posibila falsificare a rezultatelor unor analize de către laboratorul antidoping de la Bucureşti, pentru a-i proteja pe sportivii dopaţi

Tot în luna mai, preşedinta Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Graziela Vâjială, a declarat pentru AGERPRES că a fost audiată de Agenţia Mondială şi a precizat că nu are cunoştinţă despre posibile falsificări ale rezultatelor unor teste efectuate de sportivi români

Sursa articol: aici

Lasa un comentariu

Lasă un răspuns