Bursa de la Bucureşti închide în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi; tranzacţii de circa 124 milioane de lei

 Bursa de la Bucureşti închide în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi; tranzacţii de circa 124 milioane de lei - Image $row->newsDesc Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, s-a apreciat cu 0,30%, ajungând la 8.641,52 puncte. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un plus de 0,27%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a urcat cu 0,20%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,85%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,08%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,49%. Tranzacţiile realizate s-au cifrat la 123,81 milioane de lei (26,53 milioane de euro), din care schimburile cu acţiuni au totalizat 120,2 milioane de lei (25,76 milioane euro), cele cu obligaţiuni s-au ridicat la 1,17 milioane de lei (250.254 euro), iar cele cu certificate au ajuns la 2,44 milioane de lei (522.370 euro). Jumătate din valoarea tranzacţiilor cu acţiuni le-au reprezentat cele cu acţiuni Conpet, care au atins valoarea de 61,32 milioane de lei. Pe piaţa reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania (14,19 milioane de lei), OMV Petrom (7,30 milioane de lei) şi Romgaz (5,01 milioane de lei). Cele mai mari creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate la Turism Felix, de 7,38%, Condmag, de 5%, şi Electroputere, 4,76%. Pe de altă parte, cele mai severe deprecieri au fost consemnate de acţiunile Uztel, care au pierdut 6,54% din valoare, Socep – minus 6,29%, şi ale Rompetrol Well Services – minus 5,66%. AGERPRES/(AS – editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa articol: aici

Lasa un comentariu

Lasă un răspuns