Covasna: Paradă militară şi demonstraţie aviatică, la Sfântu Gheorghe, de Ziua Naţională

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită, sâmbătă, în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe de câteva sute de persoane, care au asistat, printre altele, la o paradă militară şi la o demonstraţie aviatică susţinută de Aeroclubul Teritorial Braşov

Festivităţile au început dimineaţă cu un Te Deum la Catedrala Ortodoxă din municipiu, de unde oamenii au pornit în marş către statuia voievodului Mihai Viteazul din centrul municipiului, unde au avut loc ceremoniile militare şi religioase

Pe tot traseul aceştia au fluturat steaguri tricolore şi au cântat cântece patriotice

În faţa mulţimii, prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a dat citire unui mesaj de unitate şi solidaritate naţională transmis de cei 100 de români din judeţ care, în urmă cu cinci zile, au plecat într-un marş cu căruţele către Alba Iulia, urmând traseul parcurs de străbunii lor în anul 1918

În aplauzele mulţimii, structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne au defilat prin faţa statuii voievodului Mihai Viteazul, iar, la finalul manifestării, mai multe avioane ale Aeroclubului "Iosif Silimon" din Braşov au survolat piaţa în care mulţimea s-a prins într-o tradiţională horă a Unirii

Autorităţile locale şi judeţene nu au participat nici în acest an la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României

Atât primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, au declarat, anterior sărbătorii, că respectă Ziua Naţională, dar că nu vor participa la manifestări fără a putea lua cuvântul şi a vorbi despre prevederile Declaraţiei de la Alba Iulia din 1918 privind drepturile minorităţilor naţionale, drepturi care, în opiniile lor, nu au fost respectate de statul român

Manifestările dedicate Zilei Naţionale vor continua sâmbătă şi cu alte evenimente, printre care vernisajul expoziţiei "Arc peste timp 1918-2018

Comunităţi româneşti din judeţul Covasna", realizată de Teatrul "Andrei Mureşanu" în parteneriat cu Centrul Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan" şi fotograful Radu Matei şi premiera comediei "Nu chiar 1918", scrisă de Székely Csaba, în regia lui Cristian Ban

O defilare cu torţe a militarilor Garnizoanei Militare Sfântu Gheorghe pe străzile oraşului va avea loc de la ora 18, iar de la ora 21, în Piaţa Libertăţii din municipiu vor fi înălţate spre cer, în mod simbolic, o sută de lampioane

Ziua Naţională se va încheia, conform tradiţiei, cu Balul Unirii, care anul acesta va avea loc în restaurantul unui hotel din staţiunea Covasna

AGERPRES/(A, AS-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Comentarii

Sursa articol: aici

Partajează

Lasa un comentariu