Edi Iordănescu revine ca antrenor la Astra Giurgiu

Edi Iordănescu revine ca antrenor la Astra Giurgiu. Gigi Mulțescu a fost demis după eșecul echipei lui Ioan Neculaie pe teren propriu în fața celor de CSM Poli Iași. Gazdele au condus cu 1-0, dar au pierdut, deși moldovenii au jucat în 10 după eliminarea lui Sin (41).

Șefii i-au transmis lui Mulțescu un mesaj clar înaintea meciului cu Poli Iași. Avea nevoie de 12 puncte în 4 etape că se salveze. Obiectivul a căzut, ”Oaia” va pleca de la echipa.

„Mi s-a spus că plec dacă nu câștig 4 din 4. Am pierdut multe meciuri, s-a acceptat, dar acum nu se acceptă. Dacă obiectivul e în pericol… Bărbătește și corect… Dacă am pierdut niște meciuri și nu se vede o posibilitate de redresare, aia e. Cred că… asta e decizia clubului. Daca mă dau afara? Cred ca da”, a spus ”nea Gigi”, ezitant, la Digisport.

Decizia va fi oficializată în această seară, iar primul nume rostit e cel al lui Edi Iordănescu, liber după ce s-a despărțit de CFR Cluj.

Edi Iordănescu a mai lucrat la Giurgiu şi-a încheiat conturile cu Astra în aprilie.

Edi Iordănescu a preluat-o pe Astra în iunie 2017 şi, cu un lot format aproape peste noapte, dar şi cu un buget redus, a reuşit, la finalul sezonului regulat, să califice formaţia giurgiuveană în play-off-ul Ligii 1. A avut, însă, diferende cu patronul și, finalmente, a plecat. Edi mai e dorit din iarnă și de divizionara secundă Petrolul Ploiești.

Post-ul Edi Iordănescu revine ca antrenor la Astra Giurgiu apare prima dată în Libertatea.ro.

(citeste mai departe aici)
Sursa articol: aici

1Shares

Lasă un comentariu