Fotbal – Liga I: FCSB – Astra Giurgiu 1-0

 Fotbal - Liga I: FCSB - Astra Giurgiu 1-0 - Image $row->newsDesc FCSB a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională, într-o partidă din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal. Unicul gol al meciului a fost înscris de Harlem Eddy Gnohere (67 – penalty), după un fault comis de Filip Mrzljak asupra lui Olimpiu Moruţan. Şi Astra a beneficiat de un penalty, după un henţ comis de Junior Morais, dar şutul lui Azdren Llullaku a fost apărat de portarul Cristian Bălgrădean. Portarul vicecampioanei a avut şi alte intervenţii salutare în acest meci. FCSB a revenit pe locul secund în clasament. Astra a pierdut patru partide în ultimele sale cinci etape. În tur, Astra s-a impus cu 1-0. FCSB – AFC Astra Giurgiu 1-0 (0-0), Arena Naţională – Bucureşti A marcat: Harlem Eddy Gnohere (67 – penalty). Azdren Llullaku (Astra) a ratat un penalty în min. 21 (Cristian Bălgrădean a apărat). Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) Observatori: George Ionescu (Bucureşti) – CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) – LPF AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)
Sursa articol: aici

1Shares

Lasă un comentariu