Fotbal: Şumudică – Rednic să nu mai vorbească de mine, când ne-am întâlnit i-am dat câte 4 goluri

 Fotbal: Şumudică - Rednic să nu mai vorbească de mine, când ne-am întâlnit i-am dat câte 4 goluri - Image $row->newsDesc Antrenorul echipei saudite de fotbal Al Shabab, Marius Şumudică, a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, că tehnicianul dinamovist Mircea Rednic nu ar trebui să mai vorbească despre el pentru că atunci când s-au înfruntat jucătorii săi i-au dat câte 4 goluri. Şumudică a făcut referire la meciul Astra Giurgiu – Dinamo, scor 4-2, disputat în play-off-ul Ligii I la 5 mai 2016. "Eu sunt mulţumit, sper să rămân cât mai mult la Al Shabab, deşi e foarte greu. Acolo când ai pierdut un meci sau două ţi se dă 'praf de mers'. L-aţi văzut pe Mircea Rednic, s-a întors repede în ţară (n.r. – de la Al Faisaly, echipă saudită pe care a antrenat-o în perioada 1 iulie – 5 octombrie). Nu a fost vorba de tiroidă sau altceva, s-a întors că nu mergea. Şi i-au zis: 'Du-te, Mircică!' Nu te aşteaptă nimeni acolo. Şi probabil că la fel o să îi spună şi lui Şumudică atunci când nu o să mai meargă treaba. Eu nu am nimic cu el, doar mai sunt uneori ironic. Dar mă deranjează când vorbeşte de mine. Şi nu ştiu de ce, că dacă se uită un pic în spate i-am dat numai câte patru (n.r. – goluri), săracul. Şi asta când ai mei de la Astra băuseră până la 4 dimineaţa… băuse Morais vreo 18 beri, săracul, şi a dat şi gol atunci. Aşa că, ciocu' mic, Mircică, nu mai vorbi nici de Şumudică. Când a vorbit de Dică probabil că a vrut să zică Şumudică, dar s-a oprit la jumătate. El e un băiat abil, care face glume şi crede că le ştie pe toate", a spus Şumudică. "Fostul meu coleg de echipă şi fostul meu antrenor înţeapă pe toată lumea de câte ori are ocazia. Dar Dumnezeu îţi mai dă uneori câte o pălmuţă, asta e viaţa. Eu nu am zis nimic, dar am văzut că el comentează că de ce mi-a fost rău, că eu am buget la echipă şi el nu a avut… Dar nu mă interesează, îi doresc baftă! El e unul dintre antrenorii titraţi din România, e singurul manager din România. Pentru că el face şi desface şi la transferuri, peste tot. Să de-a Domnul să prindă play-off-ul, împreună cu fata dânsului, că am văzut că lucrează foarte bine împreună. Ce să facem, o să ne apucăm să aducem familiile aproape de fotbal pentru că văd că asta e reţeta succesului în ultimul timp. Să fie şi patron… trei într-unul, ca nesul. Dacă poţi să le faci pe toate, fă-le", a adăugat antrenorul formaţiei Al Shabab. AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Sursa articol: aici

1Shares

Lasă un comentariu