loading...
Sport

Handbal feminin: O nouă înfrângere pentru Măgura Cisnădie în grupele Cupei EHF

Handbal feminin: O nouă înfrângere pentru Măgura Cisnădie în grupele Cupei EHF
 Handbal feminin: O nouă înfrângere pentru Măgura Cisnădie în grupele Cupei EHF - Image
Handbal feminin: O nouă înfrângere pentru Măgura Cisnădie în grupele Cupei EHF

CS Măgura Cisnădie a fost învinsă acasă de formaţia croată Podravka Vegeta Koprivnica cu scorul de 31-29 (17-15), duminică, în Grupa B a Cupei EHF la handbal feminin.

CS Măgura Cisnădie a suferit a 11-a înfrângere în tot atâtea meciuri în două sezoane de participare în grupele competiţiei.

Eşecul de duminică a fost cel mai strâns din acest sezon european, venind după un meci în care echipa din Cisnădie nu s-a aflat niciun moment în avantaj.

Podravka a condus şi la cinci goluri în prima repriză, 10-5, 11-6, 16-11, 17-12, dar la pauză avantajul a fost de doar două goluri, 17-15. Partea secundă a fost ceva mai echilibrată ecartul maxim al formaţiei croate fiind de patru goluri, 19-15, 20-16, 24-20, 31-27.

Pentru Măgura au marcat Adriana Crăciun 8 goluri, Andreea Predoi 5, Maria Panici 3, Natalia Viniukova 3, Ana-Maria Tănăsie 3, Mihaela Ani-Senocico 3, Ada Moldovan 2, Cristina Nan 2.

Golurile echipei Podravka au fost înscrise de Tjasa Stanko 10, Dejana Milosavljevic 8, Lamprini Tsakalou 7, Dijana Mugosa 3, Aneja Beganovic 2, Ana Turk 1.

Meciul a fost arbitrat de norvegienii Mads Dahlby Fremstad şi Markus Kjelsrud Pedersen, iar delegat EHFa fost turcul Kenan Gokmen.

Tot duminică are loc partida Kobenhavn Handball – Siofok KC Hungary.

În clasament, pe primul loc e Podravka, 8 puncte, urmată de Siofok, 6 puncte, Kobenhavn Handball, 4 puncte, Măgura, 0 puncte. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.

În ultima etapă, pe 9 februarie, vor avea loc meciurile Siofok KC Hungary – Măgura Cisnădie şi Podravka Vegeta Koprivnica – Kobenhavn Handball.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

US24 NEWS