IGPR: Peste 500 de persoane căutate la nivel internaţional, depistate în ultima săptămână

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 566 de persoane, 26 de autovehicule şi 35 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. ''În perioada 4 – 11 ianuarie, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 319 persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române'', se arată într-un comunicat al IGPR transmis duminică AGERPRES.

Poliţiştii români au pus în aplicare 25 de mandate europene de arestare, au depistat 59 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 128 care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 8 – care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 14 documente şi au fost găsite 23 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 247 de persoane, căutate de autorităţile române, au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE, precizează sursa citată.

Dintre acestea, 33 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 24 erau semnalate de România ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 18 erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 10 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Potrivit IGPR, partenerii străini au identificat, pe teritoriul lor, 3 autovehicule căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale şi 21 de documente semnalate de România.

AGERPRES/(AS – editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Comentarii

Sursa articol: us24.ro

Lasa un comentariu