loading...
Justitie

IPJ Sibiu: Şoferul TIR-ului care a provocat accidentul de pe DN 7, amendat din cauză că a folosit anvelope uzate

IPJ Sibiu: Şoferul TIR-ului care a provocat accidentul de pe DN 7, amendat din cauză că a folosit anvelope uzate
 IPJ Sibiu: Şoferul TIR-ului care a provocat accidentul de pe DN 7, amendat din cauză că a folosit anvelope uzate - Image
IPJ Sibiu: Şoferul TIR-ului care a provocat accidentul de pe DN 7, amendat din cauză că a folosit anvelope uzate

Şoferului TIR-ului care a provocat marţi accidentul de pe DN 7 a fost sancţionat contravenţional, după ce Poliţia şi reprezentanţii RAR au constatat că folosea anvelope cu uzura peste limita legală.

De asemenea, a fost retras certificatul de înmatriculare al capului tractor, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

„Din cauza utilizării unor anvelope cu uzura peste limita legală, şoferul ansamblului TIR a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 580 de lei şi retragerea certificatului de înmatriculare al capului tractor. Fapta a fost constatată împreună cu reprezentanţii RAR Sibiu”, a precizat sursa citată.

Cercetările poliţiştilor arată că şoferul unui ansamblu TIR condus spre Sibiu, pe DN 7, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la dreapta, a derapat, a pătruns pe contrasens, unde capul tractor a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar spre Vâlcea, iar semiremorca a lovit un autocar, în care se aflau 40 de pasageri.

Şoferul autocarului implicat în accident a fost descarcerat de echipajul de pompieri şi a fost transportat la UPU Sibiu cu fractură deschisă la piciorul stâng şi traumatism toracic, fiind supus unei intervenţii chirugicale.

De asemenea, alte trei persoane au fost transportate la UPU Sibiu cu autospeciala de transport victime multiple, prezentând diverse traumatisme. AGERPRES/(AS-autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

US24 NEWS