Bianca Stoica are 16 ani și a reușit să cucerească juriul cu vocea ei. Tânăra a ales piesa „Clay”, semnată Grace VanderWaal, iar interpretarea a fost una impecabilă.

„E dificilă viața la 16 ani, mă cert cu mama, vreau să-mi fac un tatuaj și nu mă lasă. Îmi place de Bendeac și pentru el, adică nu doar pentru el, am venit la X Factor”, a spus Bianca înainte de a intra pe scenă.

Susținută în culise de mama sa, atunci când Bianca pășește pe scenă și le povestește juraților cum cântă doar acasă și în prezența prietenilor apropiați, doamna Stoica are o remarcă din care putem înțelege multe: „Spune-le, Bianca, spune-le cum vine Poliția la ușă!”, a spus ea la Antena 1.

Citește și

Povestea lui Ovidiu Ionescu, medaliat cu argint la Europenele de tenis de masă. „Părinții și-au vândut casa pentru a-i plăti antrenamentele în Germania”

Post-ul La 16 ani, Bianca Stoica a făcut senzație pe scena “X Factor”. „Spune-le juraților că vine poliția la ușă” apare prima dată în Libertatea.ro.

aici

Lasa un comentariu

Lasă un răspuns