Parlamentul bulgar aprobă gazoductul ce va transporta gaze ruseşti în UE; Polonia va importa gaze din Norvegia

Bulgaria va merge mai departe cu implementarea planurilor de construcţie a unui nou conector de gaze cu Turcia, prin care vor fi transportate către Europa gaze ruseşti livrate prin gazoductul TurkStream, ocolind Ucraina, informează vineri agenţia Reuters

Parlamentarii bulgari au votat favorabil decizia ce permite companiei de stat Bulgartransgaz să lanseze licitaţii pentru construcţia conectorului de gaze care va avea o lungime de 484 de kilometri, proiect estimat la circa 1,4 miliarde de euro

Gazoductul TurkStream va lega Rusia de Turcia pe sub Marea Neagră, unul dintre obiectivele urmărite de Moscova prin acest proiect fiind ca exporturile ruseşti de gaze către Europa să nu mai treacă prin Ucraina

TurkStream va avea două conducte, fiecare cu o capacitate anuală de transport de 15,75 miliarde de metri cubi

Anunţul votului din parlamentul de la Sofia vine în contextul tensiunilor crescând dintre Rusia şi Ucraina, iar Bulgaria se teme că acest conflict ar putea din nou să-i zădărnicească planurile de a deveni o ţară de tranzit pentru transportul gazelor ruseşti către ţările UE

''Ce va urma de acum înainte se va face cu respectarea strictă a regulilor şi procedurilor Uniunii Europene, pentru a evita eventuale greşeli care în trecut au condus la anularea proiectului South Stream'' în anul 2014, a subliniat ministrul bulgar al energiei, Temenuzhka Petkova

Parlamentul bulgar a votat de asemenea favorabil ca societatea Bulgartransgaz să creeze o bursă de mărfuri şi să preia o cotă de 20% din participaţia la terminalul de gaze lichefiate din nordul Greciei

Tot vineri, Polonia şi Danemarca au convenit asupra construcţiei unui gazoduct pe sub Marea Baltică, prin care Polonia să se aprovizioneze cu gaze din Norvegia pentru a-şi diminua dependenţa de gazele ruseşti, transmite agenţia France Presse

Conform proiectului convenit, conducta ''Baltic Pipe'', care va avea o lungime de circa 900 de kilometri, are ca termen de finalizare anul 2022, atunci când expiră contractul de aprovizionare cu gaze încheiat între guvernul de la Varşovia şi compania rusă Gazprom

''Am făcut astăzi un pas uriaş pentru securitatea şi independenţa sectorului energetic polonez'', a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, a cărui ţară a convenit recent cu SUA un acord pe 24 de ani pentru importul de gaze naturale lichefiate menit de asemenea a diminua dependenţa Poloniei de gazele ruseşti

AGERPRES/(AS – editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comentarii

Sursa articol: aici

Partajează

Lasa un comentariu