Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu conducerea American Jewish Committee în SUA

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu conducerea American Jewish Committee în SUA
 Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu conducerea American Jewish Committee în SUA - Image
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu conducerea American Jewish Committee în SUA

În cadrul convorbirilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evidențiat importanța pe care Parteneriatul Strategic cu Statele Unite o are pentru România, precum și atașamentul țării noastre pentru parteneriatul cu statul Israel. Totodată, premierul a subliniat susținerea fermă de către România a unei relații transatlantice robuste, ca premisă esențială pentru asigurarea securității și prosperității comune.
Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat angajamentul României pentru combaterea antisemitismului, a xenofobiei și a oricăror alte forme de manifestare a intoleranței, acestea constituind priorități ale mandatului Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. În context, şeful Executivului a evocat evenimentele subsumate acestei tematici, organizate la Bruxelles și la București, pe durata mandatului României la CUE.
De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat acțiunile Guvernului României care vizează păstrarea memoriei Holocaustului și combaterea negaționismului, menționând, între acestea, deschiderea unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului la București, dar și dezvoltarea unor programe de studii asupra Holocaustului.
Reprezentanții Conducerii American Jewish Committee (AJC) au apreciat faptul că primul eveniment organizat de PRES RO 2019, la Bruxelles, a fost dedicat luptei de combatere a antisemitismului. De asemenea, au apreciat măsurile Guvernului de la București cu privire la deschiderea unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și importanța pe care o acordă țara noastră promovării educației privind Holocaustul la nivelul întregii societăți românești.Sursa: RomaniaTV

US24 NEWS

Lasă un răspuns