România a reuşit cea mai mare reducere a deficitului guvernamental din UE în T2 comparativ cu T1

 România a reuşit cea mai mare reducere a deficitului guvernamental din UE în T2 comparativ cu T1 - Image $row->newsDesc România a avut în trimestrul aprilie-iunie 2018 cel de al treilea deficit guvernamental din Uniunea Europeană, 2,2% din PIB, fiind devansată doar de Portugalia, cu un deficit de 2,7% din PIB, şi Franţa, 2,5% din PIB, arată datele publicat marţi de Eurostat. Cu toate acestea, comparativ cu primul trimestru al acestui an, România a reuşit cea mai mare reducere a deficitului guvernamental din UE, de la 3,7% din PIB în T1 la 2,2% din PIB în T2, adică o scădere de 1,5 puncte procentuale. Comparativ, deficitul guvernamental a scăzut până la 0,1% din PIB în zona euro în trimestrul al doilea, de la un deficit de 0,2% din PIB în primul trimestru, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut de la 0,5% din PIB până la 0,3% din PIB. De asemenea, Eurostat a informat că, la finele celui de al doilea trimestru al acestui an, datoria guvernamentală în zona euro a scăzut până la 86,3% din PIB, de la 86,9% din PIB la finele primul trimestru. În Uniunea Europeană datoria guvernamentală s-a redus de la 81,5% din PIB, până la 81% din PIB. Statele membre cu cea mai mică datorie guvernamentală erau: Estonia (8,3% din PIB), Luxemburg (22% din PIB), Bulgaria (23,8% din PIB) şi România (34,1% din PIB). În ceea ce priveşte România, cele mai recente date publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) arată că execuţia bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 14,6 miliarde lei, respectiv 1,54% din PIB, mai mult decât dublu faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 6,5 miliarde lei (0,78% din PIB). AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Sursa articol: aici

1Shares

Lasă un comentariu