Un bărbat are 15 copci la organul genital, după ce a fost la toaletă. ”Am simţit că ceva m-a muşcat”

Un bărbat din Indonezia, în vârstă de 45 de ani, a trăit coșmarul vieții sale, după ce a fost la una din toaletele din locuința sa din Bangkok. Un piton de trei metri l-a muşcat de penis, fiind transportat de urgenţă la spital, unde s-a ales cu 15 copci, relatează cotidianul local Daily News, citat de Agerpres.

  • VIDEO | Momentul în care un piton cade din tavanul unei bănci, în timp ce angajații țineau o întâlnire
  • FOTO | Un bunic și-a salvat nepotul din fălcile unui piton
  • Piton uriaș găsit în timp ce dormea în fața unei lăzi cu bere într-un magazin din Thailanda

”Am simţit că ceva m-a muşcat de penis. Când am văzut şarpele, l-am prins instinctual cu mâinile ca să mă pot elibera. Ar fi trebuit să fiu mult mai atent. În urmă cu două luni am văzut şarpele în altă baie din casă, aşa că am folosit o altă toaletă. Însă nu am realizat că cele două ar putea fi conectate”, a povestit bărbatul, pentru sursa citată.

Echipele de intervenţie au capturat imediat pitonul şi l-au eliberat în sălbăticie

În urmă cu doi ani, un alt thailandez a fost muşcat de penis, tot de un piton și tot de trei metri, care s-a strecurat tot în toaleta sa. În ambele cazuri, niciunul dintre victime nu a suferit leziuni permanente.

Din nefericire, însă, în această vară o femeie a fost înghițită de un piton, în Indonezia. Vezi cum a fost găsit trupul ei!

În schimb, localnicii unui sat din Malaezia au măcelărit un piton uriaș, apoi l-au mâncat.

Șarpe Piton

  • FOTO – Pixabay.com

Citește și… Lupta inegală a localnicilor din Valea Putnei cu sistemul. Au blocat de două ori în instanță construcția gropii de gunoi, dar autorităţile au folosit „artificii” pentru a ocoli deciziile

Post-ul Un bărbat are 15 copci la organul genital, după ce a fost la toaletă. ”Am simţit că ceva m-a muşcat” apare prima dată în Libertatea.ro.

(citeste mai departe aici)
Sursa articol: aici

1Shares

Lasă un comentariu