Veşti bune pentru români: bani de la Guvern. Află cum poţi obţine 40.000 de lei

"Un alt proiect ajuns la maturitate este 'Investeşte în tine'. Vor fi semnate astăzi toate documentele necesare pentru începerea efectivă a acestui program destinat românilor care au nevoie de finanţare pentru o mai bună pregătire profesională. Este un proiect adresat, în primul rând, tinerilor cu vârsta între 16 şi 26 de ani, care pot accesa un credit de până la 40.000 de lei, dar şi celor cu vârste între 26 şi 55 de ani, care pot lua credite de până la 35.000 de lei. Dacă persoana care apelează la acest împrumut este salariat, poate contracta încă 20.000 de lei", a declarat Dăncilă, joi, la Palatul Victoria.

Potrivit şefei Guvernului, dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezintă perioadă de graţie.

"Banii împrumutaţi în aceste condiţii avantajoase pot fi folosiţi pentru cheltuieli în educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului. Aşadar, începând de luni, oamenii pot merge la banca parteneră, respectiv CEC, pentru a accesa aceste credite", a spus premierul.

Sursa articol: aici

Lasă un comentariu