Vicepreşedintele Mitsubishi dă asigurări că alianţa cu Nissan şi Renault poate supravieţui turbulenţelor

Alianţa dintre Mitsubishi, Nissan şi Renault poate supravieţui în urma schimbării conducerii, a afirmat marţi vicepreşedintele Mitsubishi, Mitsuhiko Yamashita, transmite Reuters

Luni, Consiliul de Administraţie al Mitsubishi Motors Corp a votat demiterea lui Carlos Ghosn din funcţia de preşedinte al producătorului auto japonez, în condiţiile în care în prezent Ghosn este arestat la Tokyo, fiind bănuit de încălcarea legislaţiei financiare

Decizia vine după ce săptămâna trecută Ghosn a pierdut funcţia de preşedinte al Nissan, cel mai mare acţionar al Mitsubishi

Şi Renault SA, partenerul celor doi producători auto niponi, a numit un preşedinte interimar şi un adjunct al directorului general pentru a conduce temporar compania, deşi Ghosn rămâne preşedinte director general al grupului francez

Mitsubishi s-a alăturat alianţei Nissan-Renault în 2016, când Nissan a preluat o participaţie de 34% în producătorul auto

Viitorul alianţei de 19 ani dintre Nissan şi Renault, unul din cele mai mari grupuri auto la nivel global, este pus sub semnul întrebării de unii analişti, după arestarea lui Ghosn pentru potenţiala încălcare a legislaţiei financiare

Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, este arhitectul alianţei şi preşedintele ei

Oficialii Nissan-Renault-Mitsubishi se vor întâlni săptămâna aceasta la Amsterdam pentru a analiza efectele arestării lui Ghosn şi viitorul alianţei

Directorul general al Mitsubishi, Osamu Masuko, a confirmat luni că se va alătura întâlnirii prin intermediul videoconferinţei, iar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, nu a decis încă dacă se va deplasa în Olanda

Marţi, Mitsuhiko Yamashita le-a declarat jurnaliştilor că Mitsubishi, Nissan şi Renault vor continua să colaboreze în domeniul aprovizionării cu componente auto şi îşi vor adânci legăturile pentru a dezvolta noi tehnologii

"Nu pot spune cum va evolua alianţa dar în acest moment producerea de maşini necesită tot mai mult tehnologii moderne şi zilele când un singur producător auto putea gestiona totul sunt pe cale de dispariţie", a explicat Yamashita, care şi-a exprimat încrederea că parteneriatul dintre Mitsubishi, Nissan şi Renault este suficient de puternic pentru a face faţă provocărilor

Unii analişti susţin că Nissan vrea să transforme demiterea preşedintelui său Carlos Ghosn într-o oportunitate pentru a reechilibra în favoarea sa alianţa cu Renault

Deşi Nissan este o companie mai mare, ale cărei venituri anuale sunt cu aproape 60% mai ridicate decât cele ale Renault, producătorul auto francez exercită mai mult control în alianţă, având inclusiv dreptul de a numi unii directori în conducerea partenerului de alianţă

Planurile privind o fuziune completă între cei doi producători auto au fost amânate în urma arestării lui Ghosn

Acesta a rămas director general al Renault, dar producătorul auto francez a transferat temporar îndatoririle sale directorului operaţional Thierry Bolloré

"Există efecte negative în urma concentrării puterii într-o singură mână, deci în urma arestării lui Ghosn ambele părţi pot începe de la zero negocieri (privind structura alianţei)

Dar nu ar fi benefic pentru niciuna dintre părţi să distrugă alianţa", a declarat recent o persoană apropiată Nissan

Reprezentanţii Nissan nu au comentat informaţia

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc

) cu 470

000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele

AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Comentarii

Sursa articol: aici

Partajează

Lasa un comentariu