VIDEO/ „Vulturii de noapte” Victor Slav și Cătălin Cazacu muncesc împreună și bat cluburile împreună. „Nu ne-ajung 24 de ore”

Victor Slav și Cătălin Cazacu sunt nedespărțiți, de o vreme încoace. Colegi la aceeași emisiune, „Vulturii de noapte” de la Kanal D, cei doi și-au descoperit suficient de multe lucruri în comun încât să lege o prietenie strânsă.

Victor și Cătălin au devenit „Vulturi de noapte” nu doar în emisiunea care li s-a dat pe mână, ci și în viața privată. Amândurora le place să „bată” cluburile, iar de când s-au împrietenit, îți adună gașca și merg împreună.

Prezentatorii nu au doar aceleași preferințe, ci și același motiv de nemulțumire: ziua prea scurtă. „Nu-mi ajung 24 de ore. Ziua e prea scurtă! Când nu fac nimic, dorm. Nu sunt o persoană matinală și mă trezesc târziu. Dar muncim până târziu în noapte și recuperez orele. E o experiență nouă ceea ce mi se întâmplă”, a declarat Cătălin Cazacu pentru Libertatea.

„Și mie mi-ar trebui 36 de ore. Ar fi ok. În ultima perioadă, timpul trece foarte repede. E luni, apoi te trezești că-i vineri. Mă uit deja la Sofia (n.r. – fetița pe care o are cu Bianca Drăgușanu), are doi ani și nu-mi dau seama cum au trecut. O să ajungă să facă 18 ani și atunci o să realizez că am îmbătrânit”, și-a completat Victor Slav colegul și amicul.

Victor Slav: „Nu pot sta mult timp fără să o văd pe Sofia”

Victor ne-a mai mărturisit că nu rezistă prea mult fără să-și vadă fiica, aflată de câteva săptămâni la Deva, în grija mamei Biancăi Drăgușanu, fosta lui soacră. Oricât de obosit ar fi și oricât de multe ar avea de făcut, găsește timp să dea o fugă până acolo. Copila va sta la Deva până la întoarcerea Biancăi din India, unde filmează pentru emisiunea „Asia Express” de la Antrena 1.

Momentan, Victor spune că se înțelege foarte bine cu fosta iubită în privința programul de vizitare a micuței: „Doamne ajută, deocamdată ne înțelegem foarte bine. Sper să rămânem în aceleași relații, pentru că avem un copil superb și trebuie să avem grijă de el. Împărțim copilul. Când Sofia stă la mama, eu o văd de fiecare dată când am ocazia. Acum e la bunică, la Deva. Și mă duc să o văd și acolo. Nu pot sta mult timp fără să o văd”.

Andreea Mantea se mută în Turcia, cu fiul ei și cu bona! Șase luni de „exil” pentru reality-show-ul „Puterea dragostei”

Terapia lui Cristiano Ronaldo și Sharon Stone prinde teren în România. Ozon în sânge pentru tinerețe fără bătrânețe

Post-ul VIDEO/ „Vulturii de noapte” Victor Slav și Cătălin Cazacu muncesc împreună și bat cluburile împreună. „Nu ne-ajung 24 de ore” apare prima dată în Libertatea.ro.

(citeste mai departe aici)
Sursa articol: aici

1Shares

Lasă un comentariu